Articole, Oameni dragi:), Timp liber, Uncategorized

Bunicii din ziua de azi

Eu pe bunici nu am reuşit să-i consider niciodată bătrâni. Îmi amintesc şi acuma că pe vremea când eram pitică şi trăia străbunica, aproape toţi bătrânii din sat erau cam ca ea: uscăţivi, uşor gârboviţi de spate, îmbrăcaţi mai mereu în haine negre şi cu sarcini minime pe lângă casă. Au răbdat ce e drept alte vremuri şi nu au avut parte de condiţii de viaţă foarte bune şi cu toate astea, mă uit la ai mei bunici, aproape sau unii dintre ei trecuţi de 70 de ani şi nu-mi vine să cred. Cu toate că au avut şi mai au unele probleme de sănătate, au încă animale, lucrează pământul, se descurcă cu telefoanele mobile şi ştiu ce e ăla internet:). Mi-e greu să asociez termenul de „bătrân” cu ei şi încă îi văd neschimbaţi, la fel ca atunci când eram copil. Azi am stat cu bunicii din partea lui mami şi am fost şi în vizită la sora lui bunica, o mătuşă care tocmai a împlinit 78 de ani. În pozele de mai jos, persoana care zâmbeşte cel mai mult şi nu se mai sătura de poze şi de selfie-uri e ea. Mă tot mir cât de diferită e de bunica. Măicuţa (aşa îi spun eu bunicii mele), e cea mai mică dintre fraţi şi tot timpul a fost mai serioasă. În schimb sora ei e mereu pusă pe glume. Azi îi zicea tata că pe ea sigur o s-o cheme ăia în rai orice ar face aici pe pământ pentru că o să le zică bancuri mereu şi o să facă atmosferă faină. De când mă ştiu mă tot pune să-i promit că la înmormântarea ei o să zicem chestii amuzante despre ea şi nu o să plângem. Eh..mai e până acolo pentru că azi s-a decis să treacă de 100 de ani:).

Şi dacă pe bunica trebuie să o tot alint şi să-i spun cât e de drăguţă ca să mă lase să-i fac o poză sau să o filmez, bunicul (nene meu), e mereu dispus să-mi povestească despre război (v-am povestit că l-am filmat şi s-a emoţionat dragul de el când s-a văzut pe laptop), să îşi facă poze, să vadă cum merge tableta, laptopul sau telefonul. El e mai jovial şi mai dispus la poveşti cu publicul (îi lipseşte doar publicul, dar tot sper să-l mai prind la câteva serii de povestit şi să-l înregistrez).

Vă las cu pozele cu „bătrânii” mei mereu tineri:)

10622148_879480838747790_518523380_n 10568014_879480788747795_1717046940_n 10584424_879480842081123_1344111706_n 10596123_879480808747793_1998353590_n 10601226_879480762081131_377145271_n 10609274_879480892081118_2028898241_n 10615933_879480775414463_739357576_n.

Articole, Oameni dragi:), Timp liber, Uncategorized

Momentul mult aşteptat…

De când vă tot „ameninţ” eu cu dezvăluirea planurilor secrete la care tot lucrăm de ceva vreme? Unii dintre voi pe care vă am deja pe FB probabil ştiu despre ce e vorba, dar am decis să scriu acest articol ca să împărtăşesc cu toată lumea o bucurie mare. Visul nostru de câţiva ani buni s-a împlinit. Am înfiinţat un ONG şi ne-am apucat cu spor de primul proiect. În toţii anii ăştia până la înfiinţare am reuşit să trecem peste:

  1. Temerile noastre că nu vom avea timp sau resurse sau energie să ne dedicăm aşa cum vrem proiectelor pe care le visam.
  2. Stresul cu stabilirea unui sediu social şi găsirea celei de-a treia persoane care să fie membru fondator.
  3. Procrastinarea excesivă şi visatul cu ochii deschişi – am reuşit în sfârşit să luăm atitudine şi să facem paşi concreţi abia în acest an.
  4. Birocraţia din România care ne-a dat palme încă de la primii şi în teorie cei mai simpli dintre paşi.

Şi am ajuns aici. După nopţi întregi de gândit la numele potrivit şi alte zile sfărmându-ne că de ce nu mai apare o hârtie în poştă, we proudly present….

10561712_315347861923408_5948189851081950228_n

Primul proiect e sub numele „Gata de Şcoală!” şi îşi propune oferirea a cel puţin 50 de ghiozdane gata echipate copiilor nevoiaşi din jud. Cluj (să vedem dacă reuşim să ne extindem şi pe Sălaj), pentru noul an şcolar.

Eu visez şi concep proiecte de educaţie non-formală şi sprijin pentru copiii şi tinerii din medii defavorizate, vreau şi tot felul de întâlniri în comunitate şi cu voluntari ca să punem la cale schimbări personale şi sociale, Moxi e cu planuri îndrăzneţe pentru tinerii cu dizabilităţi (nu vă dau detalii, doar vă spun că e ultra mega cool ce vrea el). Chiar ni se potriveşte numele…visăm şi plănuim foarte mult în fiecare zi:D

Până una alta vă invit să daţi like  şi share paginii noastre de FB şi vă anunţ că vă mai stresez pe aici cu poveşti despre Dare to Dream (pentru că încă lucrăm la pagina web a asociaţiei).

Dacă vreţi să sprijiniţi proiectul „Gata de Şcoală!” avem şi nişte semne de carte drăguţe pe care le puteţi achiziţiona sau puteţi dona direct în contul nostru proaspăt creat la Banca Transilvania:

Cont Ron: RO63BTRLRONCRT0259791101
Cont Euro: RO13BTRLEURCRT0259791101

Cei de prin Cluj care vor să ni se alăture ca voluntari sau au idei despre cum putem face lumea asta un loc mai frumos şi mai bun (asta e valabil indiferent de locaţie) pot să ne scrie un email la asociatiadaretodream@gmail.com, să ne lase un mesaj la acest post sau pe FB şi facem tot ce ne stă în putinţă să vă sprijinim ideile.

Cu drag şi mult entuziasm, vă salutăm de la Cluj:).

Articole, Oameni dragi:), Timp liber, Uncategorized

Despre hoinărelile din munţi

Concediul nostru a fost de două săptămâni. Dar cum niciodată nu mi-a plăcut să stau tot concediul pe undeva şi să mă întorc în ultima clipă acasă şi apoi să merg obosită din nou la muncă, l-am presărat cu ieşiri, zile de leneveală, zile de lucrat la proiecte şi zile de mers pe acasă. Încă de acu-s doi ani mi se pare am descoperit cascada Bigăr şi întreg traseul a fost conturat în jurul ei. Acesta a fost punctul central de la care am pornit şi spre surprinderea noastră, unul care ne-a dezamăgit puţin. Dar să începem cu începutul.

Am avut un traseu de 3 zile. În prima zi ne-am pornit dis de dimineaţă şi am ajuns la Sarmizegetusa. Chiar e un loc super frumos, natura e la ea acasă, linişte şi spre bucuria noastră, vreme bună. Am păţit şi un mic pocinog, căci altfel nu se putea şi am descoperit că la ieşire din Petroşani drumul era închis şi trebuia să ne întoarcem vreo 50 de km şi să ne recalculăm traseul. Norocul de pe toată perioada excursiei a fost faptul că ploua fix când eram în maşină şi când ajungeam la un obiectiv era vreme bună. Spre seară am ajuns la Orşova la malul Dunării, la cazane şi la statuia lui Decebal. Am vrut să ne cazăm iniţial acolo, dar cum dimineaţa aveam traseu pe  munte în Herculane am decis să căutăm cazare direct acolo. Era deja trecut de ora 10 şi noi băteam pe la uşi la pensiuni sperând la un preţ rezonabil. Am avut noroc mare şi am dat peste o casă privată, frumos aranjată, cu foişor şi terasă pe două etaje. Când ne-am trezit dimineaţa am rămas impresionaţi de privelişte. Am pornit cu mult entuziasm spre Crucea Albă, un punct pe stâncile din Herculane de unde se vede foarte frumos oraşul.  Am vrut mai apoi să mergem să vedem de unde izvorăşte râul Cerna şi am ajuns până la un punct cu nişte chei foarte interesante. Dar aici ţinând cont că drumul forestier nu era prea bun şi mai ales că se pornise ploaia, am decis să nu ne riscăm şi să pornim spre punctul central: Cascada Bigăr. Pe drum ne-am mai oprit în comuna Eftimie Murgu unde e plin de mori de apă, o parte din ele fiind încă funcţionale. Şi am ajuns la cascadă. E drept că are o formă interesantă, poate dacă avea mai mult muşchi verde pe ea ca în pozele de pe internet, mă fascina mai mult. Poate pentru că e exact la drum şi nu a trebuit să o caut prin pădure şi să fie înconjurată de mai multă vegetaţie, dar eu vă zic sincer că mai mult mi-a plăcut zona izbucului şi a grotei (spre care am avut doar curajul să trec prin apa rece, nu şi să mă caţăr pentru că deja alunecam foarte tare). Am mers de acolo cu speranţa că ziua a treia ne va aduce cascade mult mai spectaculoase. Am încercat să ne cazăm în Anina, dar nu prea am văzut nimic…doar o pensiune mică şi nefiind din partea locului, nume de genul „La Costel” nu-mi inspiră încredere. Aşa că am mers la Oraviţa unde, vă vine să credeţi sau nu, pentru că erau zielele oraşului, nu mai prea găseai locuri de cazare. Nu ştiam că zilele oraşului sunt such a big deal prin unele locuri. În fine, cu chiu cu vai am găsit un hotel la ieşire din oraş şi a doua zi dimineaţa ne-am trezit cu nori grei. Eram convinşi că ne-au ajuns furtunile care se tot anunţau la meteo. Dar, universul a fost din nou de partea noastră şi pe când am ajuns la Parcul Naţional Cheile Nerei Beuşniţa, încet încet vremea s-a făcut tot mai caldă. Aici am vizitat nişte tuneluri făcute de austrieci, am mers la Ochiul Bei şi Cascada Beuşniţei şi am bătut la pas nişte trasee foarte frumoase. Chiar am văzut locuri minunate. Şi bineînţeles că de îndată ce am coborât din munţi s-a pornit ploaia şi eram convinşi că nu avem cum să vizităm şi cetatea Devei. Am reuşit însă în ultimul moment să prindem deschisă telecabina. Singura problemă e că cetatea asta, deşi trebuia să fie renovată din luna mai, e încă în paragină…dar priveliştea de sus e foarte frumoasă.

M-am lungit cu articolul ăsta, probabil că o să mai scriu o continuare cu legendele de la cascade şi cu alte poveşti;)

IMG_4536

IMG_4551

IMG_4577

IMG_4597

IMG_4599

IMG_4609

IMG_4622

IMG_4677

IMG_4678

IMG_4747

IMG_4784

IMG_4789

IMG_4801

IMG_4848

IMG_4855

IMG_4899

IMG_4905

IMG_4948

IMG_4953

IMG_5004

IMG_5007

IMG_5010

IMG_5013

IMG_5034

IMG_5056

IMG_5080

IMG_5100

IMG_5116

IMG_5122

IMG_5138

Articole, Oameni dragi:), Oameni:), Timp liber, Uncategorized

Copii de mingi la RITTO

Tocmai îmi dezmorţesc tălpile alături de Moxi după 12 ore de RITTO. Ce e RITTO vă întrebaţi? E şi normal să nu ştiţi prea multe din moment ce presa a decis că nu e nimic special în Turneul Internaţional de Tenis de Masă pentru Persoane cu Dizabilităţi, desfăşurat anual la Cluj şi aflat acum la cea de-a şaptea ediţie. Nu veţi citi în presa locală despre cei peste 150 de jucători din 21 de ţări şi despre performanţele lor la nivel internaţional. Pentru mine a fost primul an în cadrul RITTO şi sper că voi fi alături de organizatori şi pe viitor. Joi şi vineri am fost acolo în cadrul programului meu de muncă şi puţin extra, iar azi am mers doar ca voluntar, fără alte griji de la birou pe cap:). Azi am avut şi un pic de timp să mă uit la nişte meciuri şi să simt mult mai bine atmosfera. Ce mi-a plăcut cel mai mult? Tinerii de liceu care, ok, ieri şi alaltăieri au venit că au avut un motiv să scape de şcoală, dar cei care azi s-au întors pentru a treia zi consecutiv şi cei care deja erau acolo la ora 8 dimineaţa, preferând să fie alături de jucători şi nu să profite de un somn dulce, ne-au demonstrat că ne putem baza pe ei şi că sunt o generaţie în care putem avea încredere. Multă vreme am crezut că generaţia actuală (ce bătrână par:), e mai arogantă şi mai nepăsătoare decât a noastră şi că viitorul nu e prea roz. Mi-au demonstrat peste 300 de tineri liceeni că mă înşel şi că mă pot baza pe ei. Mi-au demonstrat şi cele mai drăgălaşe două surioare  de vreo 5-6 ani, care în pauzele când nu erau fetiţe de mingi făceau competiţie ca să vadă cine strânge mai multe ambalaje şi pahare goale din tribune.

După ce două zile m-am ocupat mai mult de chestiuni administrative şi am coordonat voluntarii, azi am decis să merg şi eu să fiu fată de mingi la un meci. Am avut noroc şi am nimerit chiar cu Moxi în teren. Nu mi-a venit să cred ce emoţii aveam. M-am tot fâstâcit şi mă simţeam de parcă eu jucam în turneu:). Îi înţeleg pe voluntari şi înţeleg de ce le place RITTO aşa de mult. E o combinaţie ideală să ai aşa de mulţi tineri entuziaşti care nu-i compătimesc pe cei cu dizabilităţi ci îi respectă pentru performanţele lor şi încearcă să le fie alături pentru orice ar avea nevoie. După 3 zile de competiţie, deja toată lumea se obişnuise cu toată lumea, eram ca într-un grup de prieteni. Festivitatea de premiere a fost foarte frumoasă şi mi-a plăcut din nou faptul că am găsit 4 voluntari care au fost dispuşi să se îmbrace în costume naţionale pentru a înmâna premiile. Nu s-au sfiit că poate unii colegi vor face anumite glume pe seama lor, ci a fost mult mai important pentru ei să fie utili şi să ajute la bunul mers al lucrurilor. O altă lecţie importantă m-a „lovit” în momentul în care mă uitam la un jucător care avea doar o parte dintr-o mână (cam până pe la jumătate) şi cealălalt braţ avea doar vreo 10 cm lungime. Mă gândeam şi îl compătimeam într-un fel, crezând că el sigur are mereu nevoie de ajutor ca să se dezbrace sau pentru orice sarcină mai complicată. Universul mi-a auzit gândul probabil şi în decurs de câteva secunde şi-a dat tricoul jos din două mişcări şi şi-a luat unul curat. Am rămas surprinsă şi mi-am dat seama că făcusem greşeala de a-l judeca în funcţie de ceea ce credeam eu că poate şi nu în funcţie de ce îmi demonstrase el că ştie.

Eu am rămas extrem de impresionată de aceşti oameni: de jucătorii care reuşesc să facă performanţă şi să se adapteze indiferent de gradul de dizabilitate şi de voluntarii care au fost alături de ei.

photo 4 (1)

IMG_20140614_141956

IMG_20140614_150234

photo 1 (1)

IMG_20140612_103251

Articole, Oameni dragi:), Timp liber, Uncategorized

Sâmbăta ploioasă şi bucuriile ei

Plănuiam un weekend leneş, în care eventual să gătesc câte ceva, să fac curăţenie, să mai citesc…Am făcut toate astea, doar că le-am făcut pe fugă între alte activităţi la care m-a târât (ok, they were fun) Moxi. De multă vreme to vroia să mergem al Muzeul de Istorie al Transilvaniei. Şi cum în weekend-urile călduroase ne retragem prin împrejurimile Clujului la aer curat, am profitat de vremea mohorâtă şi lejeritatea cu care se circula prin oraş ca să mergem la muzeu. Muzeu care e în renovare de ceva ani buni. Dar am găsit totuşi o expoziţie foarte frumoasă de fotografii şi aparate foto vechi, am descoperit că Racoviţă a fost un fotograf foarte bun şi expediţia lui în Antarctica m-a impresionat. Am mai descoperit că România a avut primul jurnalist de război: Carol Popp de Szathmari care a documentat Războiul din Crimeea (1853-1856). Popp a fost primul fotograf profesionist din România şi era în top 10 în Europa. El a fost fotograful personal al lui Alexandru Ioan Cuza. Am mai vizitat o expoziţie din neolitic „Satul preistoric de la Sănduleşti”, descoperit lângă Turda în timpul lucrărilor la autostrada Transilvania. Mi-a părut rău să văd că muzeul e aşa de gol, sper că în zilele senine e mai vizitat. Apoi am făcut o scurtă vizită la Biserica Franciscană din Piaţa Muzeului. Îmi plac foarte mult bisericile catolice cu sculpturile lor impunătoare. Am vrut să mai vizităm o expoziţie de autoportrete a deţinuţilor de la Gherla care e expusă zilele astea la librăria Grace’s Home, dar era deja închis. Sper să apucăm săptămâna viitoare să trecem pe acolo într-o seară. Planul iniţial era să mergem diseară la Bonţida la castel la o proiecţie în cadrul TIFF. Dar pentru că vremea nu e prea binevoitoare, ne-am răzgândit şi nu ne-am mai cumpărat bilete. Abia am ajuns în casă şi am reuşit să încropesc ceva de mâncare că Moxi m-a anunţat că în 15 minute începea un documentar super pe care nu vroia să-l rateze (chiar a fost super, vă povestesc curând despre el). Am fugit până în Piaţa Cipariu unde era filmul şi am ajuns chiar la fix. A fost o zi plină pe care o voi încheia cu o o carte în braţe şi Moxi probabil cu încă o proiecţie la TIFF pentru că nu se poate dezlipi de program:).

Later edit: Mă ceartă Moxi că de ce nu am menţionat că  azi am mai aflat şi că Traian Vuia a avut primul serviciu de curierat prin poştă cu avionul din lume. Happy???

lets-go-to-enjoy-the-rainy-day-misc

Oameni dragi:), Uncategorized

Caut job pentru bunici:)

De câțiva ani buni de zile, în fiecare primăvară avem aceeleași discuții cu bunicii. Au ajuns deja la o vârstă venerabilă, au trecut prin spitalizări și încă suferă de una alta (nu intru în detalii că nu asta e ideea postului) și cu toate acestea se înhamă la o agricultură care nu le aduce niciun alt beneficiu înafară de faptul că îi ține ocupați și le tot fură din puterea de muncă.

De câteva săptămâni bune îi prind la telefon doar seara târziu pentru că toată ziua sunt la sapă. Din când în când mai dau câte o fugă la doctor pentru că sunt super epuizați sau le-a crecut tensiunea de la atâta muncă în soare. Și când văd că nu am nicio șansă în a-i lămuri că le-ar fi suficient să lucreze doar grădina, îmi tot bat capul cu ce activități le-aș putea propune. Bunicul e mare povestitor și mare sfărmător de mălai *porumb* pe timp de ploaie și mă gândeam să-i montez o cameră video permanentă și să-i fac cumva o aplicație, să-i spun că plătește lumea 5 lei dacă spune o poveste și mai sfarmă niște cucuruzi. V-ar povesti despre război și despre CAP-uri până vi s-ar încinge serverele. Mama s-a gândit să-i dăm să împletească coșuri din nuiele sau tot ceva așa mai crafty, dar nu foarte complicat, cât să se simtă util și să știe că munca lui e într-adevăr folositoare. Pentru bunica am văzut o idee faină pe net, dar nu știu ce piață de desfacere ar fi. Oricum vinde ouă de la zecile de găini pe care le are, așa că ar putea frumos să facă tăiței de casă bio:). Sunt în mare căutare de idei pentru bunici, așa că orice sugestie e binevenită.
IMG_4376

 

Articole, English posts, Oameni dragi:), Uncategorized

It’s always hard to say goodbye

It was just a year ago that we were in the same situation.Having to leave all the people that we got to care about in Czech Republic and starting from scratch back home. Even harder I might say since our project lasted one year and  we got really close to our colleagues. This is what I love and hate about these volunteering projects. You get the chance to meet wonderful people but you have to be aware that at one point you’ll have to say goodbye and in some cases never meet them again. I still remember our group hug in front of Pan Razkas house, with our car filled with souveniers and second hand cute clothes, all the Bunkr team crying at our party a few nights before… Tonight we were on the other side of the story. Our volunteers for which we offered to be mentors and help them during their project in Cluj are leaving. Moxi’s volunteers, Marco and Adrian already left and we tried to be all funny and smiling in the train station while Adrian was heading to Bucharest, and we thank the other train travelers who joined us in the waving and funky dancing process:) After that we went for a last quick panoramic view of Cluj at night near Belvedere and then for me and Moxi started a long walk home. In two hours Sophie will be heading to the airport and then tomorrow at noon Johanne will say goodbye. I remember around 5 months ago when I knew I will be a mentor for 2 of them, asking about their names, their background, hoping that they will like Cluj, Romania, their project,me:)… They turned out to be very enthusiastic, very mature for their age (Sophie, I still feel old compared to you:)) but at the same time very willing to try new things and to learn all sort of crafts (Johanne deserves an award for all the kniting she did). Girls, I’m really happy I had the chance to meet you and I hope we will see each other soon(in two hours most probably:)

You can read more about the volunteers from Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca who organized the National Volunteering Week during their EVS project “123 Days” on their own blog: http://inclujon.wordpress.com and find out more about their activities or see interesting pictures with their projects on Centrul de Voluntariat Cluj Napoca’s Facebook page.


Articole, Oameni dragi:), Uncategorized

Moştenire de la bunicu:)

Toată viaţa mea, lumea mi-a spus că seamăn cu tata…fizic aş adăuga, pentru că în rest nu prea avem multe în comun:)) Weekendul acesta am descoperit că sunt copia fidelă a bunicului din partea mamei(exceptând formatul plăcut rotunjor pe care bunicul l-a căpătat de-a lungul anilor). În primul rând să lămurim termenul “bunic”, folosit rar şi cu scop pur academic. Eu îi spun “nene”, pronunţat cu şerpişor din ala ca la spanioli pe N.  Ca să vă dau explicaţii suplimentare, şi celălat bunic se bucură de acelaşi apelativ, iar bunicile şi-au câştigat numele în funcţie de cum m-au strigat de mică: “Hai la mama”, respectiv “Hai la măicuţa”. Vă imaginaţi compunerile mele din şcoala generală când eu scriam în loc de “bunici”, “măicuţa şi nene”. Dar să revenim la nene meu (Nicolae pe numele lui). Dacă mi-ar fi lăsat ochii verzi moştenire în loc de tensiunea arterială aş fi fost mult  mai mulţumită:)) Eh..nu le poţi avea pe toate aşa că am stat noi să vedem ce avem în comun, înafară de plimările noaptea prin ocol (curte) din cauza metricei (zgârciurile de la picioare când ţi-e frig). Duminică, am descoperit că fiecare e certat în permanenţă din cauza unui hobby. Cumpărăturile de la second hand…fie că e vorba de haine sau piese de schimb pentru tractor:)). Ca să trecem în revistă ce mai avem în comun până la ora actuală:

1. Obsesia pentru dulce- la nene zahăr pur mâncat cu lingura, la mine ciocolata.

2. Second- hand-urile si târgurile de vechituri (a se citi vintage ca să dăm mai bine la public)

3. Hipertersiune/reumatism and other old people stuff:)))

4. Vocabularul (eu am crescut la ţară şi când mă aducea din vacanţe mama nu înţelegea de unde am învăţat expresii precum “Calce-te avionu” sau “Mânca-te-ar lupii” ) apelative folosite în dialogul cu animalele…şi la nişte decibeli mai mari pentru că bunicu nu mai aude foarte bine..aşa că Simsim anunţa tot blocul că a revenit la oraş.

5. Obsesia de a bate cuie în orice scândură găseam şi de a meşteri împreună jucărioare…că la noi la cooperativă nu prea găseai:))

Eh…să vi-l şi arat pe bunicu..cu o siluetă mai ajustată..a avut şi zile mai “plinuţe”:)

Articole, English posts, Oameni dragi:), Uncategorized

Happy Birthday Sisa!!!

Well…people from Romania have not met Sisa yet…we are still waiting for her wonderful red hair and gorgeous eyes to come visit:). Sisa was our boss( wow that sounds serious) while we lived in Czech Republic with the European Voluntary Service. While we were in a meeting or at work, she would be very serious and involved in the projects she was running. People tend to say she’s a bit too organized and a control freak…now you know why I love her..she’s like my twin sister at this part. Sisa likes to model and she had some important photoshoots but I don’t have her permission to share the results with you:).

Sisa, my dear…you became a great friend for us and we miss our “pink team” shopping days, our EVS meetings and the parties we had. You just have to know on my last interview I had to write about a former colleague and to describe that person…and I chose you…you were the first person who I could think about because you have so many qualities and you helped us whenever we needed. I love the fact that we still talk every week and I hope to see you as soon as possible..please find a safe train and come visit..or please some rich guy that is reading this..buy Sisa a new car for her birthday so she can come see us..

Love you Sisi..have a wonderful birthday:)

See how beautiful she is?

Articole, Oameni dragi:), Uncategorized

Happy Birthday, Moxi!!!

Eh…o mai trecut un an şi a venit iar ziua mârşavului. Anu ăsta e mai special pentru că schimbă prefixu—yep…30 de anişori pe care nu o să-i arate nici peste 20:). El e copchilaş frumos forever and ever. Ceea ce mă şochează e că de la an la an adună mai multe personalităţi şi alter-egouri. Anul ăsta a apărut Moxferatus (conducător pe youtube) şi Gligor- nobil pârcălab de Cluj. Pe lângă realizările şi calităţile enumerate anul trecut, acuma putem să mai adăugăm câteva. Moxi a trecut printr-un stagiu EVS plin de activităţi, a descoperit că poate să-şi deschidă un S.A în Evul Mediu( acolo unde e pârcălab), stă nopţile oscilând între lucrul la un site de muzică şi Gligor…  şi e inginer IT-ist cu drepturi depline. Cînd are vreme mai downloadează câte un film pentru Sim sau mai face un orez. Pentru că azi stă până pe seară la lucru, nu am reuşit să mă abţin şi i-am dat cadourile şi tortul aseară. În goana mea după lumânărele nu mi-am dat seama că am luat din alea smechere care se tot aprind again and again…şi şi-o scuipat saracu Moxi plămânii pe tort până le-o stins ( glumesc..le-am băgat în apă că nu o reuşit..filmuleţu e aici:)). După vreo două ceasuri o scos o lumânărică din bolul cu apă, o aprins-o…ardea fără niciun bai. Tare mari bătăi de cap am avut să cumpăr chestii pentru decorat tort fără să mă vadă Moxi, să mă abţin să nu-i zic de cadouri…da am reuşit..ok..nu chiar până la ziua lui..până în ajun aşa. I-am făcut mârşavului coroniţă din ziarul Piaţa şi l-am încoronat voievod (Gligor), i-am făcut şi diplomă care să ateste veridicitatea declaraţiilor mele. Noul inginer de sistem a primit un port-card personalizat şi câteva cărţi de vizită..şi Marius, personalitatea principală a acestui sistem a primit un telefon mai performant decât Nokia ala de pe vremea când nu multă lume avea telefoane. Acuma..nu mă pot compara eu cu Blackberryu de la servici a lui…da mno..măcar să aibă ecran color am zis:)

La mulţi ani încă o dată Moxi, Gligor, Marius, Mossad, Cappy…mai adaugi tu la listă personalităţi că eu le-am pierdut şirul…mulţumim de sprijinul acordat în toate proiectele trăznite şi sperăm la o colaborare la fel de frumoasă pe viitor(ce “professional” din partea mea:P)

Articole, Oameni dragi:), Uncategorized

Iza Bescu Mia Descu

Ştiu că pentru 99.9% din populaţie numele de mai sus nu are rezonanţă. Aşa îşi pronunţa minunăţia numele când era pui. Vă rog să mai aveţi puţintică răbdare. După ce scăpăm de politicienii de carton, Iza urmează la cârma ţării. Sau….cred că şi mai sus.

Luisa Bunescu s-a născut în satul Cenade (Blaj zice ea…noi ştim adevărul). E puţin confuză în legătură cu anul naşterii dar măcar ziua e sigur asta( de 14…da nu mai am răbdare un minut:). Luisa a venit la Cluj cu mici aere de domniţă ..dar i-a trecut repede după câteva săptămâni alături de Simsim, Pufuletele Moldovenesc şi Nănuk. Şi-a găsit calea repede, s-a plâns iarnă de iarnă că are nevoie de cizmuliţe noi, a mai stat două minute cu Nana la odihnă, a mormăit cântece cu căştile în urechi, a scris vocabulare întregi de cuvinte la germană, a citit tot ce i-a dat Ţârău şi Mişcoiu…şi dusă a fost…În ţări străine..în lung şi-n lat…dar din când în când se mai pot observa discuţii filosofice, care au sens doar pentru locuitorii de camere 14/17, pe wall-ul fostelor locatare. Momentan locuieşte la Bucureşti unde face un internship la British Embassy(de fiţă răuuu), dar e conştientă că o avem la mână cu o groazăăăă de filmuleţe indecente şi mai mult decât compromiţătoare. Poate de aia nu ne facem griji pentru viitor. Iza o să ajungă mare şi noi o să trăim din şantajarea ei:).

Dar să nu uităm de ce ne-am apucat de scris. Ca să-i spunem „LA MULŢI ANI” Izuuuu…să ştii că eşti cea mai deşteaptă şi mai frumoasă şi mai minunată şi mai cu capu în nori, şi nu prea te prinzi la bancuri…da te iubiiiiimmm..şi ne eşti tare dragă..şi ne e dor de tine. Atâta îţi trebe să nu ajungi anu ăsta în vizită pe aici că şterg tot ce-am scris:).

Moxi şi Simsim te pupă cu drag:**

Articole, Oameni dragi:), Timp liber, Uncategorized

Protest pentru Roşia Montană

…Sau cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, ţinând cont că acest protest a avut loc în 11.11.2011:).

Abia ieri am afla de protestul de la Cluj din Piaţa Unirii şi am decis să participăm. Pe grupurile de discuţii părerile erau împărţite. Unii lăudau iniţiativa, unii o consierau puerilă sau considerau că vieţile şi slujbele lor extra importante nu merită să fie atinse de astfel de subiecte. Protestul presupunea un fel de teatru mut. La ora 19.30 ne-am adunat. Vreo 10 minute ne-au împărţit “cinaură”(mentosane:)) şi stickere şi la 19.40 am aprins lumânărelele. Ne-am întins frumos pe pavaj cu după ce ne-am “sinucis” cu cianura de la Boc (a mea de la el era:) şi am stat aşa cu lumânările pe piept vreo 3 minute, după care ne-am ridicat în linişte şi am plecat. Mi s-a părut de bun-simţ ce s-a întâmplat, poliţia era prezentă în toate colţurile pieţei dar nu am văzut incidente. Sincer, după protestele de luni îmi era puţin frică de poliţie sau jandarmi, nu că am fi făcut ceva ilegal ci pur şi simplu pentru că nu trăim într-o ţară în care drepturile la protest paşnic să-ţi fie respectate.Aseară după şcoală am bătut magazinele din cartier în căutare de lumânărele şi brichete pentru mine şi Moxi. Şi trebuie să-l felicit pe Moxi pentru că deşi a venit obosit după prima lui zi la noul job şi era frig afară, la 19.00 am ieşit cuminţi din casă, hotărâţi să medităm pe asfaltul rece. A fost primul meu protest. Foarte mişto(de câte ori ai ocazia să stai întins în centrul oraşului şi să nu se ia nimeni de tine?) şi foarte faină ideea. Nu m-a deranjat nici frigul de afară, nici asfaltul rece, nici tanti care stătea în picioare undeva pe margine şi bârfea la telefon zeflemitoare. Nu ştiu dacă protestele o să ajute la ceva… sper. Dar măcar să nu aibe ăia de la RMGC impresia că se poate aşa uşor…Şi să scape românul de povara asta cu “ce-o să zică lumea dacă mă vede acolo”..o să spună că eşti un om care-şi cere drepturile..că doar nu în România s-o inventat protestul.

All in all o fost un sfârşit de lume deosebit..pun şi câteva poze.

Articole, Oameni dragi:), Timp liber, Uncategorized

Jocurile de strategie on-line…………………

Aştept să sune din clipă-n clipă telefonu după ce a citit Moxi titlul. Ştie că la el mă refer. Ştie că tocmai şi-a închis pagina pe care alter ego-ul lui, Gligor, mândru şi priceput pârcălab de Cluj-Napoca şi-a apărat cetatea de mânia Porţii. După cum descria Moxi jocul la început…intri din când în când, dai căteva click-uri, îi dai personajului tău de mâncare, îl pui la lucru..etc. Nimic special. Păi şi atunci cum de…absolut de fiecare dată(valuri de proteste de aud acum de la celălat capăt al firului) când mă uitam la desktopu lui…Gligor was in action. Lucrurile nu s-au oprit aici. Oamenii din joc au început să comunice, să se organizeze, să lupte..la început, discuţiile se purtau on-line…azi limitele au fost depăşite (iremediabil, irecuperabil, cele două lumi s-au întâlnit..phone to phone). Moxi-Gligor a fost sunat de un alt concetăţean din Baia Mare (îmi cer scuze că am uitat să intreb ce nume avea…situaţia mă depăşea)..ca să discute despre strategia de joc. Wow..speachless.

Trebuie să recunosc că ori de câte ori Moxi începe să joace un joc de genu ăsta, ajung să-mi fac şi eu un cont(bineînţeles că habar nu am să joc) şi personajul meu moare de foame sau trăieşte dezbrăcat prin ceva şanţuri. Aşa am creat-o pe Salonica..sperând să se cupleze cu Gligor on-line la un moment dat:)Nu am speranţe prea mari…el e pârcălab, are casă cu lădoi şi pat cu paie…Salonica umblă dezbrăcată şi munceşte la fel…come to think of it…poate nu-i sună rău lui Gligor. Oh well…vorba aredeanului:”niciodata n-o fost să nu fie cumva”.

El e Gligor..Glig daca vreti:)

Articole, Cehia, English posts, Oameni dragi:), Uncategorized

Simsim and Moxi’s last day of EVS

Anyone who knows us can imagine how our room looks like now. We haven’t even started packing but we have strings for bracelets and powder for rocket engines all over it. I finished my youthpass and other papers yesterday…and continued to improve them every time Moxi found some small mistake in them. Because he finished his around 6 in the morning:)) What can we say…typical, genius , I can work only when I have inspiration behaviour. Thank God now we’re finished and hopefully everything will be ok. It’s clouded and rainy outside and it makes it even more depressing to leave. I can’t believe tonight will be the last time I sleep here, I also can’t believe I have to pack all my second-hand and Prior stuff in only one car. I can believe Moxi still finds t-shirts he hasn’t wore. I can’t imagine that next week I will be home and not here, doing bracelets with my good students Anca and Mat Mat or playing Transeuropa and Moxi accusing us all the time of cheating in some way. I will really miss our evenings together, hearing Mat saying “šaildren” or approving with a “yes, yes, no problem” everything we say. I’m not sure I will miss the mess Moxi did with his rockets, but it turned out to be a great project so I admire him for being a genius. I will miss Sisa’s big smile every day and her constant energy to go to yoga and zumba. She’s the only one I could have not refused when she told me I was gonna have a make-up session…so people out there who know what a tom-boy I am can realise how much I love her. From all the people in Bunkr, Jana is the one who resembles with me most. Well…not the constant smoking…but the direct way in which she says things, the constant need to be active and busy. I love you Jana and I hope you have a great time in Italy. I think between my favourite memories will remain the streetworks with Danka and Tomas. Danka being scared to play football with us and Tomas playing and jumping around like there’s no tomorrow:)) What can I say more…Big thanks to Misa and Marketa in Bohumin who were always so kind and understanding with us (thank you Marketa for the pictures and the special weekend we had in Ostrava). Big thanks Bunkr for accepting us in your team, thank you clients for the music I discovered at the club, for the good and bad words I’ve learned, thank you Czech Republic for your beautiful castels and events, thank you Slovakia and Poland for being so close, thank you David for our bike trips, thank you Moxi and sexy red car for driving everywhere we wanted:)

Articole, Cehia, English posts, Oameni dragi:), Timp liber, Uncategorized

by Moxi

I think everybody heard until now about my crazy ideas or at least of what I’m capable of :) I learned from the others that if I’m telling them about a new idea the first reaction will be: “Oh-ohh…”. My activities go hand in hand with lots of wires, electricity, chemical substances, impossible-to-find-on-the-market-substances and improvisation.. the successful receipt for disaster :p  The improvisation it’s somehow in my romanian genes. If you think about Romania you first think of Dacia or Dracula, the order doesn’t matter. If you think of Dacia cars then for sure the first picture that comes in mind is one of a guy fixing something to the engine with a wire, a women sock and some scotch tape because, he needs badly to go 50 more km with his family to a grill party in some remote forest. We.. the Romanians, live our lives somewhere in the thin line between “we’re experts of everything” and “nothing bad could happen to us”.. Ahh.. and don’t forget about the most famous “don’t change anything if it’s still going” :) )

Back to my latest activity: the rockets!! I had the idea while I was in Bohumin watching the kids destroying our club. What started as a funny joke ended as hard job and impossible to find materials. But all this made it even more desirable and enjoyable. So if you want to know what I needed for my first rocket.. here it is!

First, a hammer got from Pan Razska while trying to avoid unwanted shots of “šlivovica”, then a lot of mysterious walks in and out of his house trying to hide all my strange stuff. You wonder why maybe? Because I don’t want him to know who’s responsible for blowing up his house. Anyhow, I think he’s really suspicious regarding all the hammer knockings starting 9 o’clock :) )) I also needed many trips to all my favorite stores in searching for all my tools (Lidl the best – simsim knows why :p), the weird looks when I’m trying to buy exactly 3 nails and I ask the lady to measure them because I don’t want 4,4 or 5,4 mm.. I want exact 5 mm in diameter. What else..? A lot of good Czech / bad Czech talking skills that bring up smiles or laughs, trips by bike around all garbage paces from Kanada to see what I can (re)use; a hand made scale for measuring 2,25 grams with a tea-bag as a reference =)), a elektrický zapalovač to brake it and use it as a rocket igniter, home made fuse paper because shocking.. but it’s not that easy to fire a rocket just with paper, or even a string with special oil on it.. But.. finally I DID IT.. wow !!

I have to thank Simsim for supporting not only me, but our OMG-messy-trashy-dirty room with my “yeah yeah.. I’ll clean it now..”, for the scary look when I’m telling her I’ll make more rockets in Romania also, for all the cakes she made and not least for the (not so) useless videocam tripod :p  Speaking of electronics, thanks Sisi for “vaha.. i don’t have to use my scotch tape balance anymore ;) I had to support lots and lots of “bad” jokes from my colleagues: Simsim, Anca and Mat :) but it was so nice when they all happily cheered when I did it. Sorry Anca for scaring you so many times when you went out of the room in the middle of the night while I was working in the living room :) Tomaš helped me with his tubes and thank God for all his “strange” friends that order chemical substances by Pošta o.O. Also thank you Jana and Bunkr for giving me money to blow up Třinec :D (to je vtip :p)

This is the best project ever!!

Articole, Cehia, English posts, Oameni dragi:), Timp liber, Uncategorized

our latest adventures

Oh..I have to cope with a lot of memories…since last Friday when we went to Mosty to Jana’s gorgeous house and we went by bobovka(can;t really explain what is that…it’s like a small car on a roaller-coaster:) . We were really good kids- except Marius, Anca and Mathieu (our new volunteer from France)..who gave Bart(Jana;s dog ) beer. The dog was really happy:)) Marius was not in a planking mood…so I planked on the swimming pool in his place:)

Saturday we went to Slovakia in the mountains. The weather was so-so..a bit raining sometimes, the path was kinda slippery, Mathieu was almost falling often, his umbrella fell down a few meters…he went after it(because it was bad for the environment to leave it there:)) Our clothes were soo dirty at the end of the day but it did not matter. Anca and Marius had a great time remembering old romanian hip-hop songs:) We also wanted to visit a castle…but the access was kinda complicated…so we just admired it from the parking lot while eating an ice-cream. We also saw a small cultural festival, and ate cukrova vata from a lady who was curious if we are from America because she was interested how much a hamburger costs there:)) We ended our evening with a nice dinner and watching a tv show. So the weekend passed very quickly and we were still thinking about Pan Raszka’s cherry tree. We can see it from our kitchen window and all the time we were thinking about ways to pick up the cherries. It;s tricky because it;s a very big tree but with small, thin branches. So what does Raszka decide to do to help us? Takes out a leather and some electric machine..and cuts off the biggest branch from the tree. So yes….we’re eating cherries for two days…and we;re happy.

Marius has been working for some time now on his rocket- he;’s not going anywhere..it;s for an activity with the kids:)) and yesterday we celebrated his first success ..we even have a video with it flying. The new fashion in the house is making friendship bracelets…Anca and Mathieu are good students and they are becoming addicted to this:)) After I eat some more cherries I will put a picture with them working hard:)

Articole, English posts, Oameni dragi:), Timp liber, Uncategorized

Zumba for people with no orientation skills

Wish I had a picture or a video of me and Sisa today from our first zumba lesson:))) I was never good in sports. I tried to exercise but let’s face it…I get bored fast and yeah..I’m kinda lazy. Not lately because this week I already went 18km by bike, went swimming yesterday and to zumba today..and I can still move(not last night when my back was blocked a bit:)). So…what is zumba..or better said..what we thought zumba was. I was sure (for no logical reason) that the music would either be latino or african. When I hear zumba I immediately thing of some tribal dances( I know…stereotypes:P). There were nice songs, too nice I would say because at one point I found myself too preoccupied in singing lambada than actually dancing it. Mostly it was a mixture between latino and rock’n’roll…and “darling darling stand by me” at the end for relaxing:)). Sisa was sure zumba can’t be more consuming than her power yoga classes. After 20 minutes we realized that is not true. We were all sweaty and barely breathing, but the songs and the group were giving such a strong energy that we continued without problems. Towards the end they even had a dance were we had to hold hands and we felt like pretty little flowers:).We decided we would definitely go to zumba every week..even though I don;t expect to learn the steps soon…but I will stay in the back and do my own boogie-woogie.

P.S: Of course I took the wrong bus from the bus station and I had to run back for the good one…so we can add running to my list of sports for this week. By the way…Moxi is getting better at the swimming stuff…he still looks funny but I got used to it.

Sisa will ask me tomorrow why this post is not on evsbunkr. If she does..I can predict the future:)) If not..she already saw this part:))

Articole, Cehia, Oameni dragi:), Uncategorized

de toate

Mno unele subiecte atinse in acest post poate au mai fost mentionate in blogul de la bunkr unde scriu…dar aici ma exprim in dulcele grai ardelenesc si mi-era dor sa scriu ase cum vreau( adica sa inteleaga si Nico a mea ca ea o facut rusa la scoala:)

Saptamana asta am imbatranit un an. Bine..tot anu am imbatranit da amu am fost rasplatita pentru asta. Adica, tort, cadouri, lasa ca spal eu vasele, alea alea. Toata treaba e ca mie imi place sa cotrobai( camera 14/17 poate sa confirme), sa gasesc din timp cadourile, sa cunosc povestea lor, sa probez daca e vorba de haine..mno..si anu asta nimic..da nimic n-am stiut. Bine..stiam ca cei de la lucru o sa-mi ia ceva cu Krtecek..da era dintr-un magazin mititel..si eu nu intru in magazine mititele unde vanzatoarele te pot agasa…asa ca mai era o ora pana la ziua mea si eu dadusem gres in toate incercarile de a afla cadouri. (off topic- amu-mi dau seama ca scriu fara diacritice da mi-e groaza sa corectez). Mno si-api am promis sa stau cuminte juma de ora sa nu parasesc culcusu pana se faceau pregatiri in living. Si bine am facut. Am primit un tort in forma de buburuza(  care m-o determinat pe viitor sa-mi cumpar martipan la kil ca mor cat de bun ii),  carte de Stephen King de 800 de pagini( n-am citit pana amu nimic de el da de la primele pagini taie si spanzura) si cea mai tare inventie de pe planeta- oua de ciocolata cu M&M inauntru. Si un miel de turta dulce da ala nu se pune ca e in perioada Pastelui deci nu vad legatura cu ziua mea. De la lucru cum ziceam Krtecek s-a aratat sub forma de joc de carti, breloc si canuta.

Ieri cand faceam drobu numa aud niste gemete ciudate din living. Era Moxi care-si exersa “talentu” la un fel de karaoke pe X-Box- incerca el saracu sa cante ceva rap da era total pe langa. I-am zis ca seamana cu popa ala din The Rit care orice zice demonu el o tine pe a lui cu cititu din Biblie. ( Sa nu se supere nime da daca vedeti filmu si-l vedeti dupa pe Moxi o sa intelegeti).

Joi am dormit la club cu pruncii. S-o trezit la 6 jumate. La 9 aveam ceha. Trimite profu mesaj ca merem cu bicicletele. Ca in toate legile lui Murphy, mesajul a fost trimis dupa ce ne-am chinuit sa ne facem tema. Zice hai ca dam numa o tura prin cartier…. Am ajuns prin nush ce sate..am pedalat vreo 2 ore jumate..rusinos dar inca ma doare fundu.

Mainainte ii ziceam la Moxi ca iara incepe lumea cu sms-urile trase la xerox cu Lumina Invierii si pace-n suflet…Acuma Moxi trimite sms-uri..

Io ma culc un pic ca toate pregatirile astea pentru Pasti mi-o terminat bateriile.

P.S : Moxi te rog sa observi ca in acest post nu am mentionat cele 10 tricouri cumparate de tine joi alaturi de echipa roz:)

Articole, Oameni dragi:), Uncategorized

Cornel

Acest post este dedicat exclusiv ego-ului şi ungerii sufletului minunatului meu unchi Cornel. Pentru că a fost neglijat multă vreme, şi consoarta i-a cam făcut zile amare, m-a rugat să explic aici cât e el de frumos şi de deştept, sau mai bine zis, cât s-a deşteptat şi cât s-a înfrumuseţat de când l-am vazut ultima oară(pe webcam).

Ţi-am căutat un titlu mai potrivit, dar cuvintele sunt mult prea sărace ca să exprime ceea ce aş vrea să spun despre tine. Cornel, frumuseţea întruchipată a tir-istului român, care trăieşte in Spania şi se chinuie să vorbească franceză. Faţa ta bronzată prin geamul tirului îţi păstrează încă prospeţimea tinereţii. Ridurile de pe frunte sunt doar mici semne ale înţelepciunii tale nebănuite, pe care nici tu, nici noi ceilalţi care încercăm să te înţelegem nu am descoperit-o încă. Enumer mai jos motivele pentru care te iubesc. Citeşte-le cu atenţie pentru că o să îţi laud în ele frumuseţea şi inteligenţa şi nu vrea să aud maine pe messenger eterna întrebare: Da asa-i că-s mai frumos şi mai deştept ca ultima dată când am vorbit?

Te iubesc pentru că:

1. Ai adus părul blond în familia nostră.

2. Împreună cu minunata mea mătuşă ai reuşit să faci un pui de fotomodel…dar care îţi moşteneşte nesiguranţa şi mă întreabă constant dacă îl consider frumos.

3. M-ai lăsat sa-ţi conduc tir-ul şi ai fost suficient de inconştient încât să vrei să ieşi să mă filmezi de afară cum conduc.

4.Încă te uiţi la desene animate.

5. Resuşeşti să stai atâta amar de vreme singur în tir şi să nu-ţi pierzi minţile(Nico ar spune că asta e discutabil dar eu îţi apreciez imaginaţia fructuoasă şi ideile năstruşnice).

6. Încă mai ai nişte animăluţe pe lângă casă, chiar dacă Nico nu le hrăneşte cu zilele şi unele au dat colţul din cauza ei:))))(trist dom’le)

7. Te cred în stare să-ţi faci şuviţe albastre şi galbene, măcar cu spray da să-i văd reacţia Nicoletei

8. Din tot neamul ăsta mare cu care ne lăudăm de parcă am primi valută pe câte matuşi şi unchi şi lele unchiului şi badea mătuşii avem, tu şi cu consoarta-ţi şi odrasla îmi sunteţi cei mai dragi şi singurii cu care vorbesc săptămânal.

9. Pentru că am o poză cu tine în care ţi-ai pus un tricou în formă de turban pe cap când aveam examene doar ca să mă faci să râd. Am râs, mi-am luat examenele, deci practic datorită ţie am terminat cu bine facultatea…e ca şi cum ai fi făcut-o tu…deci cum să spui că nu eşti deştept?

10. Pentru că te-ai emoţionat la fântâna cântătoare din Barcelona( Cornel: Rareş, nu te emoţionează melodia şi culorile, spectacolul ăsta? Rareş(la acea vreme 6 ani): Ba da tati dar mă emoţionează şi mai mult sabia aia cu lumini de la taraba aia:))

11. Pentru că din câte am povestit în seara asta, tu o să trăieşti cel mai mult din familie  aşa că pe la 60 de ani(dacă îi apuc) o să stăm la o bere cu 15% alcool şi o să de aducem aminte de vremea când eu scriam post-ul ăsta şi Nico era fericită că tu bei bere cu 0,0% alcool şi tu îi criticai modul de a găti(probabli din cauza lui 0,0%.)

12. E aproape 1 noaptea şi eu stau să te laud şi să te fac vedetă…te mai îndoieşti de iubirea mea nemărginită?

Cornel, tu esti cel mai frumos şi mai deştept. Cel mai bun şi cel mai povestitor şi cel mai curajos, şi cel mai zâmbăreţ, şi cel mai darnic şi cel mai iubitor. Zic să te opreşti că începi să semeni cu Moş Crăciun:)

P.S: în această poză de mai sus, am găsit privirea plină de înţelepciune de care îţi tot vorbesc. Am observat că în ultima vreme o exersezi şi pe webcam. Ce pot să zic, bun venit în clubul lemureilor(îţi explic mâine mai multe).

Pup!

Articole, Cehia, Oameni dragi:), Uncategorized

La multi ani, Moxi!!!

Ziua lui e pe 22..adică mâine..dar m-am uitat la fusurile orare şi am descoperit ca în Brunei, Cambodgia, Coreea de N şi S, şi o parte din Rusia e deja mâine…

Pe lângă faptul că e ziua lui, Moxi consideră că această zi e foarte importantă şi pentru că acu-s sute de ani cineva a prezentat la ceva universitate date despre viteza luminii, dar şi pentru că acu-s 20 de ani s-a înfiinţat librăria Cărtureşti…yep..după cum o să observaţi Moxi e un mic geek, de cele mai multe ori în sensul bun al cuvântului.

Să ne imaginăm că e mâine ca să pot scrie povestea…

UPDATE important: tocmai am aflat din surse sigure ca Moxi s-a nascut la ora 9 si 40 min a.m.

Acu-s 29 de ani, nu ştie nici el sigur pe la ce oră, se năştea Moxi. La început, pentru aproximativ un an şi jumatate, a fost atât de uimit de ceea ce vedea în jurul lui încât nu a putut scoate nici măcar un cuvânt. Încet, încet şi-a dat seama cum stau lucrurile cu tichetele, cozile la salam sau lapte, pionierii şi discursurile pentru Nicu şi Lenuţa. Orizonturile i s-au deschis tot mai mult din momentul în care a descoperit „dădăniţa“…scumpu de el…cum nu putea el să zică „grădiniţă“.

În complicitate cu tatăl său, a reuşit să-şi achiziţioneze de la o vârstă fragedă un calculator ..sau cel puţin aumite componente. Astfel, pe lângă pasiunea pentru pescuit < să-l aplaudăm pentru că şi-a construit propria undiţă cu mulinetă>..jocurile pe calculator au început să-i consume tot mai mult timp. Aşa ne putem explica obsesia ulterioară pentru Counter Strike (poate şi cea pentru Star Trek sau Gate sau orice avea legatură cu valul nou de  tehnologie). Of dar e atât de greu să-l descriem pe Moxi. Are atât de multe pasiuni şi interese că mă simt o insignifiantă curculionidă din lucrarea lui de dizertaţie. Pentru că deşi job-urile şi pasiunile principale ale lui Moxi se învârt în jurul IT-ului, el a studiat biologia. Şi nu doar că a terminat facultatea şi masterul(ceva şi cu bio şi cu IT)..cu note mari după ce şi-a dat seama că se poate..Unde încape atâta minte într-un căpsor drăguţ să ştie şi biologie şi IT? Să se priceapă şi la desen, la modelat plastilină sau la gătit pizza calzone mai ceva ca un vero italiano? După cum vedeţi scopul acestui post e să-l laud pe Moxi de ziua lui( pentru că prea mult i-am zis ‘’vaca” sau “mârşav’’ în rest). Are tare multe calităţi Moxi..dar are şi una imaginară…are impresia că poate cânta (poate…nu zic nu..dar nu suna tare bine). Dar dacă vă întâlniţi vreodată cu el, sigur o sa vă explice cum a fost el în cor (el încă nu a aflat ca Şimleul e un oraş mititel şi probabil din lipsa de copii..l-au pus şi pe el să cânte. Chiar zilele trecute, neştiind ca plănuiesc să scriu de ziua lui pe blog, mi se lăuda cum ar fi putut el cânta într-o variantă românească a serialului Glee)))…

Moxi are tare multă imaginaţie, multe idei şi mult entuziasm..aşa că suntem convinşi că se va descurca de minune în orice domeniu sau colţ de lume îl va purta viaţa. Îi dorim, ( eu şi personalităţile mele multiple, ca să înţelegeţi de ce scriu la plural) mulţi ani frumoşi şi sănătoşi pe care să îi umple cu amintiri şi experienţe de neuitat. Mulţumim că ne colorezi existenţa şi blogul. Pup.