Am luat un tren destul de devreme pe la 6:15 și cam într-o oră și un pic ajungeam deja în Tarragona. Pentru că știam că a doua zi e zi de grevă (3 octombrie, referendum), ne-am interesat la gara și de trenurile care plecau a doua zi spre Barcelona și am aflat că circulau doar la 25% din capacitate. Dar am găsit totuși unul dimineața la 9 așa că am stat liniștiți. Ne-am cazat la un hotel drăguț chiar în centrul vechi și cu toate că inițial chiar a plouat un pic, vremea a ținut cu noi și am reușit să vizităm în prima parte a zilei cam tot ce ne-am propus. Tarragona are multe vestigii de pe vremea Imperiului Roman și multe străduțe pitorești.
La prânz eram deja rupți de la cât am umblat, dar după un somn rapid am profitat de faptul că era tot mai cald și am mers la plajă. A fost incredibil de frumos, apa călduță, plaja destul de liberă, nisipul curat, liniște și cer senin. Am stat până după apusul soarelui pe plajă și apoi n-am mai avut putere să ieșim în oraș. Și de fapt bine am făcut pentru că erau proteste peste tot. A doua zi am pornit spre Barcelona, spre ultimele 4 zile ale vacanței noastre.