Articole, Uncategorized

27 de pași – Tibi Ușeriu

Anul trecut stăteam cu ochii pe Facebook și pe site-uri ca să aflu ce se mai întâmplă cu cei 3 români care participau la 6633 Arctic Ultra, un maraton de 566 de km, desfășurat la Cercul Polar. M-am bucurat când am auzit că a câștigat Tibi Ușeriu, îl văzusem înainte la o conferință și mi-a plăcut cum povestea despre halucinațiile cu elefanți care îi apăreau când alerga pe distanțe lungi. Am rezonat pentru că și eu când sunt super obosită și nedormită văd elefanți în jur :))

Aseară am participal la lansarea de la Cluj a cărții sale și am aflat că pentru acest an are planuri și mai mari. Vrea să participe la 3 competiții extrem de dificile, printre care și 6633 Arctic Ultra și un maraton în deșert.

Cartea nu e o biografie lineară a lui Tibi, de obicei episoadele din copilăria și adolecența sa sunt inserate printre momentele în care povestește despre cursele la care a participat. Înainte de a fi un ultramaratonist și un om implicat în proiectele de la Tășuleasa Social, Tibi a avut o perioadă mai întunecată în viața sa. A fost închis într-o închisoare de maximă securitate pentru aproape 10 ani și a lucrat pentru diferite grupuri infracționale. Citind cartea, mi-am pus sincer problema, dacă ceea ce citesc e adevărat sau nu. Văzându-l că se aruncă orbește în competiții care pentru noi par imposibile, tind să cred că poate asfel de impulsuri l-au ghidat și înainte, doar că nu spre obiective benefice. Deci nu am de ce să contest veridicitatea faptelor, chiar dacă unele lucruri în carte sunt destul de vagi sau nu se potrivesc perfect cu ceea ce am auzit la lansare.

E normal ca memoria noastră să fie influențată după zeci și sute de repovestiri, după retrăiri intense. Citind despre copilăria cu abuzuri din partea părinților și cu profesoare care doar în clasa a 4 a și-au dat seama că Tibi abia știe să citească, mă întorc la obsesia mea. Educația. Bătaia primită nu l-a făcut pe Tibi un om mai bun, dimpotrivă, l-a făcut să-și dorească să iasă din acel mediu cu orice preț – și prețul nu a fost unul tocmai mic. Câți copii pierdem anual din cauza lipsei de educație. Și ce e și mai trist, câți au ocazia ca după un număr bun de ani în care sunt pierduți prin închisori să-i reabilităm și să le oferim un sistem de suport care să-i reintegreze în societate?

Tibi și-a găsit refugiul în alergare. Cu sprijinul unui frate care l-a salvat la propriu din ghearele demonilor care l-au prins. Tibi mi se pare un om simplu care a avut un noroc fantastic. Și sunt convinsă că e conștient de acest cadou al libertății și reabilitării pe care l-a primit și se va folosi de el și pentru a ajuta comunitatea.

Cartea mi-a lăsat și un pic de gust amar. Cred că există o vârstă de la care trebuie să încetăm să mai dăm vina pe părinți și pe circumstanțele din copilărie. Când alegerile ne aparțin în totalitate. Pentru mine personal nu e ușor să citesc descrieri ale unor jafuri sau despre viața de huzur a interlopilor și să mă comport ca și cum aș avea pic de admirație pentru “băieții răi care se descurcă”. Și știu că lumea e impresionată de partea asta senzațională a vieții lui Tibi.  Dar ar fi păcat ca această parte să estompeze din frumusețea lucrurilor pe care le face acum.

Vă las și câteva citate din carte:

“Zdrăngănitul legăturii de chei părea înregistrat în studio, cumplit de identic. Nicio notă în plus sau în minus. Pijamaua pe care o primeam zilnic era din hârtie, ca să nu te poți spânzura cu ea. Mirosea la fel ca cea din ziua precedenta.” – din închisoarea de maximă securitate.

“Nu doar că arabul a supraviețuit, dar, vreme îndelungată, și-a construit meticulor răzbunarea, cam la fel ca în povestea contelui de Monte Cristo. Și răzbunarea a fost cruntă. În vila sa străjuită de chiparoși, peste care cobora lumina de aur a asfințitului, i-a aliniat pe toți: frumoasa lui soție, cei doi copii de 7 și 4 ani, pe cumnatul său, pe soția acestuia, ba chiar și pe servitoarea cea credinicioasă. I-a împușcat pe toți de aproape, apoi a sunat la poliție și s-a predat de bună voie.” – genul de poveste care mie mi se pare ireală.
“Mă uit în jur. Ca pe un inventar, iau lucruri în primire. Mâna are degete. La sfârșitul lor sunt unghii. Pe mână sunt niște nervuri. Acestea sunt vene prin care curge nestingherit și nevăzut sânge. Sângele e roșu, parcă. Dar eu, proprietar de drept al acestei mâini legate de antebraț și prelungite de umăr, făcând legătura cu inima aceea cuibărită în piept, responsabilă cu trimisul sângelui pe dosul mâinii, eu cine naiba sunt?” – descriere din timpul unui maraton
“În rest, orice bag în gură trebuie să lipesc de corp în prealabil, altfel mănânc pietre. Turta dulce hipercalorică are nevoie să fie ținută cam o oră pe undeva la căldură, ca să o pot ronțăi mai apoi. La un moment dat dau peste mine niște inuiți ieșiți la vânătoare de reni. (…) Îmi oferă câteva felii de carne uscată de ren, cică sunt un fel de cipsuri de-ale lor. Sunt excelente, au gust de bacon. Și de transpirație, că doar le mănânc direct de pe burtă.” – descriere de la 6633 ArcticUltra.
16806645_1577802422248958_3713574133006109694_n.jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *