Articole, Uncategorized

Distanța dintre noi – Jhumpa Lahiri

Pentru cine nu a aflat încă, Jhumpa Lahiri, alături de Elif Shafak e în topul preferinţelor mele. I-am citit nuvelele şi abia aşteptam să mai scrie încă un roman. Nu mă înţelegeţi greşit. Şi poveştile scurte sunt minunate, dar prefer romanele pentru că apuc să mă ataşez mult mai mult de personaje şi reţin mult mai bine o serie de detalii. Cei de la Libris m-au ajutat și de această dată și mi-au trimis cartea foarte prompt :). La Jhumpa mi-e foarte greu să reţin numele personajelor, deoarece sunt specifice Indiei. Ea are o adevărată obsesie din a-şi descoperi şi a-şi promova moştenirea bengaleză şi adoptă constant în scrierile sale problema oamenilor crescuţi într-o anumită cultură şi apoi nevoiţi să se adapteze de cele mai multe ori la cea din SUA.

Subhash şi Udayan Mitra sunt doi fraţi născuţi la doar 15 luni diferenţă. Cu toate că fizic seamănă de parcă ar fi gemeni, caracterele lor sunt cât se poate de diferite. Subhash e fiul care nu doreşte să-şi supere părinţii, ia deciziile cele mai sigure, încearcă să fie mereu cel responsabil. Udayan e visătorul, cel care nu se teme să se implice acolo unde e nevoie de el, chiar dacă e vorba de o mișcare politică periculoasă, cum e cea Naxalită de la finalul anilor 1960. Subhash decide să studieze în America și ulterior rămâne să predea în Rhode Island. Cu toate că nu se va mai întoarce niciodată să locuiască permanent în India, viața lui va fi marcată semnificativ de deciziile fratelui său și de consecințele acestora. Udayan se implică tot mai mult în mișcarea comunistă cu toate că între timp se căsătorește și cei din jur ar vrea să creadă că acest aspect îl va mai potoli și îl va determina să ia decizii gândindu-se la familia lui, nu neapărat la mișcarea din care face parte.

E greu să vă dau mai multe detalii fără să vă stric din plăcerea lecturii așa că vă spun doar că pe mine mă fascinează genul de personaje pe care le creionează Jhumpa Lahiri. Mereu au un gol în suflet, chiar și atunci când lucrurile merg bine simți o apăsare în scriitura ei și o tristețe fără margini.

Îmi plac genul acesta de cărți care te pun pe gânduri, te întrebi dacă tu ai fi în stare de asemenea sacrificii, te gândești dacă merită aceste sacrificii și dacă lumea nu ar fi mai fericită dacă și-ar trăi viața după cum simte, nu după cum trebuie. Oricât încercăm să ne păcălim că suntem liberi, suntem atât de constrânși de percepții, cultură, religie, modul în care am fost crescuți, încât ajungem să luăm decizii crezând că asta e ceea ce ne dorim.

Cartea poate fi comandată de pe Libris și bineînțeles transportul e gratuit la orice comandă 🙂

jhumpa lahiri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *