Articole, Oameni dragi:), Oameni:), Timp liber, Uncategorized

Copii de mingi la RITTO

Tocmai îmi dezmorţesc tălpile alături de Moxi după 12 ore de RITTO. Ce e RITTO vă întrebaţi? E şi normal să nu ştiţi prea multe din moment ce presa a decis că nu e nimic special în Turneul Internaţional de Tenis de Masă pentru Persoane cu Dizabilităţi, desfăşurat anual la Cluj şi aflat acum la cea de-a şaptea ediţie. Nu veţi citi în presa locală despre cei peste 150 de jucători din 21 de ţări şi despre performanţele lor la nivel internaţional. Pentru mine a fost primul an în cadrul RITTO şi sper că voi fi alături de organizatori şi pe viitor. Joi şi vineri am fost acolo în cadrul programului meu de muncă şi puţin extra, iar azi am mers doar ca voluntar, fără alte griji de la birou pe cap:). Azi am avut şi un pic de timp să mă uit la nişte meciuri şi să simt mult mai bine atmosfera. Ce mi-a plăcut cel mai mult? Tinerii de liceu care, ok, ieri şi alaltăieri au venit că au avut un motiv să scape de şcoală, dar cei care azi s-au întors pentru a treia zi consecutiv şi cei care deja erau acolo la ora 8 dimineaţa, preferând să fie alături de jucători şi nu să profite de un somn dulce, ne-au demonstrat că ne putem baza pe ei şi că sunt o generaţie în care putem avea încredere. Multă vreme am crezut că generaţia actuală (ce bătrână par:), e mai arogantă şi mai nepăsătoare decât a noastră şi că viitorul nu e prea roz. Mi-au demonstrat peste 300 de tineri liceeni că mă înşel şi că mă pot baza pe ei. Mi-au demonstrat şi cele mai drăgălaşe două surioare  de vreo 5-6 ani, care în pauzele când nu erau fetiţe de mingi făceau competiţie ca să vadă cine strânge mai multe ambalaje şi pahare goale din tribune.

După ce două zile m-am ocupat mai mult de chestiuni administrative şi am coordonat voluntarii, azi am decis să merg şi eu să fiu fată de mingi la un meci. Am avut noroc şi am nimerit chiar cu Moxi în teren. Nu mi-a venit să cred ce emoţii aveam. M-am tot fâstâcit şi mă simţeam de parcă eu jucam în turneu:). Îi înţeleg pe voluntari şi înţeleg de ce le place RITTO aşa de mult. E o combinaţie ideală să ai aşa de mulţi tineri entuziaşti care nu-i compătimesc pe cei cu dizabilităţi ci îi respectă pentru performanţele lor şi încearcă să le fie alături pentru orice ar avea nevoie. După 3 zile de competiţie, deja toată lumea se obişnuise cu toată lumea, eram ca într-un grup de prieteni. Festivitatea de premiere a fost foarte frumoasă şi mi-a plăcut din nou faptul că am găsit 4 voluntari care au fost dispuşi să se îmbrace în costume naţionale pentru a înmâna premiile. Nu s-au sfiit că poate unii colegi vor face anumite glume pe seama lor, ci a fost mult mai important pentru ei să fie utili şi să ajute la bunul mers al lucrurilor. O altă lecţie importantă m-a „lovit” în momentul în care mă uitam la un jucător care avea doar o parte dintr-o mână (cam până pe la jumătate) şi cealălalt braţ avea doar vreo 10 cm lungime. Mă gândeam şi îl compătimeam într-un fel, crezând că el sigur are mereu nevoie de ajutor ca să se dezbrace sau pentru orice sarcină mai complicată. Universul mi-a auzit gândul probabil şi în decurs de câteva secunde şi-a dat tricoul jos din două mişcări şi şi-a luat unul curat. Am rămas surprinsă şi mi-am dat seama că făcusem greşeala de a-l judeca în funcţie de ceea ce credeam eu că poate şi nu în funcţie de ce îmi demonstrase el că ştie.

Eu am rămas extrem de impresionată de aceşti oameni: de jucătorii care reuşesc să facă performanţă şi să se adapteze indiferent de gradul de dizabilitate şi de voluntarii care au fost alături de ei.

photo 4 (1)

IMG_20140614_141956

IMG_20140614_150234

photo 1 (1)

IMG_20140612_103251

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *